Dacia Unirea Brăila în sezonul 2015-2016

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Dacia Unirea Brăila
Antrenor principalRomânia Alin Pânzaru
Președinte C.A.România Valentin Avramescu
Liga IILocul 1
Golgheter în campionatAlexandru Muscă - 3 goluri
Rezultate in campionatVictorii:5 Egaluri:1 Înfrângeri:2
Cea mai mare asistență1.500 - Rapid Suceava
Cea mai mică asistență500 - CS Balotești
Asistența medie825
2014-15 2016-17
Modifică text Consultați documentația formatului

Sezonul 2015–16 a fost cel de-al 6-lea sezon consecutiv pentru Dacia Unirea Brăila în cel de-al doilea eșalon al fotbalului românesc. Dacia Unirea participă în 2 competiții, respectiv Liga I și Cupa României.

Dacia Unirea Brăila a debutat oficial în acest sezon pe data de 29 august, cu meciul din Liga a II-a împotriva echipei Rapid CFR Suceava. În prezența a peste 1.500 de suporteri, Dacia Unirea s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Marius Onofraș în minutul 31.

Marcatorii golurilor

Jucător Goluri campionat Goluri cupă
Alexandru Muscă 12 0
Marius Onofraș 7 0
Sorin Frunză 6 0
Costel Roșu 5 0
Andrei Pușcașu 4 0
Laurențiu Ivan 2 0
Marius Dima 2 0
Stelian Nicoliță 2 0
George Iosofache 2 0
Alexandru Niță 1 0
Marco Enciu 1 0
Gicu Iordache 1 0


Play-OFF

09 aprilie 2016Etapa I Dacia Unirea Brăila România 4–0 România Farul Constanța Brăila
11:00Costel Roșu A marcat în minutul 26 26'
Andrei Pușcașu A marcat în minutul 52 52'
Costel Roșu A marcat în minutul 56 56'
Marius Dima A marcat în minutul 79 79'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 900
16 aprilie 2016Etapa II SC Bacău România 3–1 România Dacia Unirea Brăila Bacău
11:00Alexandru Niță A marcat în minutul 18 18'
Stadion: Stadionul Letea
Spectatori: 300
21 aprilie 2016Etapa III Dunărea Călărași România 2–2 România Dacia Unirea Brăila Călărași
15:00Marius Onofraș A marcat în minutul 14 14'
Costel Roșu A marcat în minutul 90 90'
Stadion: Stadionul Municipal (Călărași)
Spectatori: 800
24 aprilie 2016Etapa IV Dacia Unirea Brăila România 2–0 România Rapid București Brăila
11:00Costel Roșu A marcat în minutul 52 52'
Sorin Frunză A marcat în minutul 78 78'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 4.000
29 aprilie 2016Etapa V FC Clinceni România 2–1 România Dacia Unirea Brăila Clinceni
11:00Alexandru Muscă A marcat în minutul 13 13'
Stadion: Stadionul Clinceni
Spectatori: 100
11 mai 2016Etapa VI Dacia Unirea Brăila România 2–1 România FC Clinceni Brăila
17:00Marius Onofraș A marcat în minutul 47 47'
Marius Onofraș A marcat în minutul 58 58'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 800
14 mai 2016Etapa VII Rapid București România 1–0 România Dacia Unirea Brăila București
15:00Stadion: Stadionul Giulești
Spectatori: 4.800
18 mai 2016Etapa VIII Dacia Unirea Brăila România 0–2 România Dunărea Călărași Brăila
17:00Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 800
21 mai 2016Etapa VIII Dacia Unirea Brăila România 2–0 România SC Bacău Brăila
11:00Sorin Frunză A marcat în minutul 73 73'
Alexandru Muscă A marcat în minutul 80 80'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 600
28 mai 2016Etapa VII Farul Constanța România 2–2 România Dacia Unirea Brăila Constanța
11:00Marco Enciu A marcat în minutul 66 66'
Gicu Iordache A marcat în minutul 68 68'
Stadion: Stadionul Farul
Spectatori: 400

Meciuri Liga a II-a

29 august 2015Etapa I Dacia Unirea Brăila România 1–0 România Rapid CFR Suceava Brăila
11:00Marius Onofraș A marcat în minutul 31 31'Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 1.500
5 septembrie 2015Etapa II SC Bacău România 0–1 România Dacia Unirea Brăila Bacău
11:00Alexandru Muscă A marcat în minutul 76 76'Stadion: Stadionul Letea
Spectatori: 500
12 septembrie 2015Etapa III Dacia Unirea Brăila România 0–1 România Oțelul Galați Brăila
11:00Alexandru Istrate A marcat în minutul 78 78'Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 700
19 septembrie 2015Etapa IV ACS Berceni România 1–3 România Dacia Unirea Brăila Berceni
11:00Marius Neagu A marcat în minutul 5 5'
Laurențiu Ivan A marcat în minutul 28 28'
Andrei Pușcașu A marcat în minutul 61 61'
Cosmin Necoară A marcat în minutul 74 74'
Stadion: Stadion Berceni
Spectatori: 400
27 septembrie 2015Etapa V Dacia Unirea Brăila România 1–0 România CS Balotești Brăila
11:00Sorin Frunză A marcat în minutul 95 95'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 500
3 octombrie 2015Etapa VI Farul Constanța România 1–1 România Dacia Unirea Brăila Constanța
11:00Alexandru Pătulea A marcat în minutul 69 69'
Alexandru Muscă A marcat în minutul 94 94'
Stadion: Stadionul Farul
Spectatori: 1.000
7 octombrie 2015Etapa VII Dacia Unirea Brăila România 2–1 România Ceahlăul Piatra-Neamț Brăila
11:00Sorin Frunza A marcat în minutul 12 12'
Laurențiu Ivan A marcat în minutul 85 85'
Robert Căruță A marcat în minutul 18 18'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 600
10 octombrie 2015Etapa VIII Rapid București România 3–1 România Dacia Unirea Brăila București
11:00Alexandru Muscă A marcat în minutul 29 29'
Stadion: Stadionul Rapid
Spectatori: 3.000
24 octombrie 2015Etapa IX FC Academica Clinceni România 5–1 România Dacia Unirea Brăila Clinceni
11:00Marius Onofraș A marcat în minutul 88 88'
Stadion: Stadionul Clinceni
Spectatori: 400
31 octombrie 2015Etapa X Dacia Unirea Brăila România 1–1 România Dunărea Călărași Brăila
11:00Andrei Pușcașu A marcat în minutul 33 33'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 600
31 octombrie 2015Etapa XI Dacia Unirea Brăila România 2–0 România Gloria Buzău Brăila
11:00Alexandru Muscă A marcat în minutul 2 2'
Marius Dima A marcat în minutul 86 86'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 600
11 noiembrie 2015Etapa XII Bucovina Pojorâta România 0–0 România Dacia Unirea Brăila Pojorâta
11:00Stadion: Stadionul Pojorâta
Spectatori: 400
14 noiembrie 2015Etapa XIII Rapid CFR Suceava România 1–2 România Dacia Unirea Brăila Suceava
11:00Alexandru Muscă A marcat în minutul 30 30'
Alexandru Muscă A marcat în minutul 48 48'
Stadion: Stadionul Areni
Spectatori: 1.200
21 noiembrie 2015Etapa XIV Dacia Unirea Brăila România 1–0 România SC Bacău Brăila
14:00Stelică Nicoliță A marcat în minutul 82 82'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 600
25 noiembrie 2015Etapa XIV Oțelul Galați România 0–1 România Dacia Unirea Brăila Galați
21:00Alexandru Muscă A marcat în minutul 93 93'
Stadion: Stadionul Oțelul
Spectatori: 500
28 noiembrie 2015Etapa XIV Dacia Unirea Brăila România 3–0 România ACS Berceni Brăila
11:00Marius Onofraș A marcat în minutul 18 18'
Alexandru Muscă A marcat în minutul 54 54'
Stelică Nicoliță A marcat în minutul 69 69'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 400
5 decembrie 2015Etapa XV CS Balotești România 1–0 România Dacia Unirea Brăila Balotești
21:00Stadion: Stadionul Balotești
Spectatori: 300
27 februarie 2016Etapa XCI Dacia Unirea Brăila România 4–0 România Farul Constanța Brăila
11:00Sorin Frunză A marcat în minutul 5 5'
Gabriel Iosofache A marcat în minutul 34 34'
Gabriel Iosofache A marcat în minutul 41 41'
Alexandru Muscă A marcat în minutul 89 89'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 700
5 martie 2016Etapa XVI Ceahlăul Piatra-Neamț România 1–1 România Dacia Unirea Brăila Piatra-Neamț
11:00Sorin Frunză A marcat în minutul 44 44'Stadion: Stadionul Ceahlăul
Spectatori: 300
9 martie 2016Etapa XVII Dacia Unirea Brăila România 1–1 România Rapid București Brăila
11:00Costel Roșu A marcat în minutul 36 36'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 800
19 martie 2016Etapa XVII Dacia Unirea Brăila România 1–0 România FC Clinceni Brăila
11:00Alexandru Muscă A marcat în minutul 18 18'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 500
23 martie 2016Etapa XXIII Dunărea Călărași România 1–0 România Dacia Unirea Brăila Călărași
15:00Stadion: Ion Comșa
Spectatori: 300
26 martie 2016Etapa XXIII Gloria Buzău România 1–0 România Dacia Unirea Brăila Buzău
19:00Stadion: Buzău
Spectatori: 500
02 aprilie 2016Etapa XVII Dacia Unirea Brăila România 2–0 România Bucovina Pojorâta Brăila
11:00Marius Onofraș A marcat în minutul 32 32'
Andrei Pușcașu A marcat în minutul 85 85'
Stadion: Stadionul Municipal (Brăila)
Spectatori: 500